(24 X 02, 12:00) o zi obisnuita de octombrie, intr-o camera cu storurile trase. in fundal se aude
vama veche. undeva intr-o scrumiera fumega un rest de tigara. si inca nici o idee despre ce
as putea scrie in aceasta sectiune.
sa incepem cu viata de student
prima mea mare greseala a fost ca am ramas in orasul natal... sigur, sunt avantaje si dezavantaje
(pe care nu cred ca trebuie sa le enumar, le stim cu totii prea bine) dar eu cred ca dezavantajele
sunt mai numeroase (mi se spune adeseori ca sunt un pesimist).
a urmat apoi marea dezamagire, cand am vazut ca orice prost poate ajunge pe bancile facultatii;
eu unul aveam impresia ca odata ajuns la facultate voi scapa intr-o anumita masura de prostia
de care ma loveam atat de des inainte. bineinteles ca nu a fost deloc asa, aceleasi fete
"obosite", aceleasi minti inguste, aceleasi deiscutii despre fotbal, masini si celulare cu acelasi
vocabular restrans. incep sa imi dau seama ca ceea ce credeam eu era doar un vis frumos,
ca situatia nu este deloc idilica si ca singurul refugiu raman cei pe care ii numesc "prietenii mei".
episoade din viata mea, of-uri, impresii, nemultumiri, critici, cam asta e ceea ce vei gasi aici.
(27 X 02, 17:44) tocmai m-am trezit. E superb sa dormi... am ajuns la aceasta concluzie doar
dupa ce am ajuns sa dorm cate 5 ore pe zi (uneori si mai putin). intotdeauna mi-am spus
ca incepi sa apreciezi un lucru abia dupa ce il pierzi si se pare ca se adevareste si in acest caz.
dar sa trecem peste asta...
dragi mircomani, acoperiti-va ochii pentru ca urmatoarele randuri va sunt dedicate. cum ii sta
bine oricarui adolescent, si mai nou si prin natura ocupatiei mele, mai intru pe irc din cand in cand,
moment in care sunt lovit cu putere in moalele capului de prostia si mediocritate conationalilor
mei (si nu numai). vorbeam cu cineva despre asta zilele trecute si imi spunea ca irc-ul este
lumea inadaptatilor si eu zic ca are mare dreptate. se intampla din cand in cand, foarte rar,
sa mai gasesti pe cineva cu care sa poti inchega o conversatie, dar in rest totul se limiteaza
la linii de text aruncate pe un monitor. vorbesc bineinteles de fenomenul "asl pls" de indobitocirea
asta care se numeste chat, ii excludem de aici pe cei care il folosesc drept un mijloc de
comunicare cu prietenii sau rudele. unii spun ca exista si o parte buna, ca ii ajuta pe cei mai
timizi, ca rupe barierele distantei ii rog pe acestia sa aleaga trei nick-uri diferite de pe
orice canal si sa incerce sa poarte o conversatie. prima intrebare va fi "asl pls" a doua, inevitabil
va fi "ce faci" dupa care de obicei partenerul de suferinta isi termina brusc ideeile si se instaureaza
"linistea viruala".
daca cineva se simte ofensat de ceea ce e scris mai sus, cu atat mai bine, poate va mai
treziti si voi la realitate, desi eu nu va dau nici o sansa, sunteti irecuperabili.
(30 X 2002) din nou o sera ploioasa de tomna cu prea mult timp liber. si atunci ce-mi ramane de facut?
sa mai scriu o linie, cine stie, poate ajuta.
daca esti din tg mures si inca nu ai trecut pe la "barul presei" Office (apropos, habar n-am de ce ii spune asa
daca cineva stie, sa-mi dea si mie un mail sa pot inchide si eu ochii noaptea) nu ezita.
probabil ca suna a spot publicitar, ei bine, nu e... e pur si simplu parerea mea.
asteptam de mult timp un astfel de bar: atmofera, muzica buna, aspect foarte placut, la capitolul
servire s-ar mai putea lucra pe ici, pe colo dar in rest e asa cum isi doreste orice boem din oras.
e 18:35 si mai am cel putin o jumatate de ora de omorat. despre ce am putea vorbi?
pregatesc in curand cateva materiale pe care le-am primit de la un prieten si care mi se par foarte interesante,
dar toate la timpul lor, deocamdata doar ganduri albe, lipsite de consistenta si continuitate. de ce?
pentru ca pot si pentru ca-mi face o deosebita placere sa stau degeba sau sa visez cu ochii deschisi.
coincidenta, tocmai ascult iris - somn bizar. melancolic... melodramatic asa vreau sa fiu in seara asta
si nu numai. inca 15 minute. "sufletul ti-l bei cu-n pai" cine stie cunoaste.
se pare ca tot ce am scris mai sus e o insiruire de fraze fara nici o legatura una cu alta,
daca cineva ramane nedumerit in urma celor citite e problema lui/ei tot ce am urmarit e
sa fac timpul sa treaca mai repede. sunt convins ca stii cum e sa stai degeaba, sa astepti sa
treaca timpul, ei bine afla ca nu esti singurul. domane ce dezordine e pe birou (like i fucking care)
intr-o buna zi, cand va fi din nou vara poate voi arunca pachetele goale de tigari,
voi sterge praful si voi rearanja cartile, dar pana atunci arata exact asa cum imi place:
cu toate cele de trebuinta la indemana. acum ca tot veni vorba, ma intreb de cand nu a mai vazut
camera mea lumina zilei... a trecut ceva timp.
data viitoare voi adauga in aceasta sectiune o poezie, una care imi place mie in mod deosebit.
este interpretata intr-un mod cu totul aparte de Florian Pittis pe unul dintre albumele
formatiei "Pasarea colibri". daca cineva se simte si stie despre ce vorbesc sa tina secretul pana
la proxima intalnire :).
si acum cu totii in cor:
"nu am chef azi, nu am chef azi,
n-am chef de nimic.
nu am chef azi, nu am chef azi
de vodca sau de gin, tequila rom sau vin
tigari nu mai vorbesc
iar pe tine, pe tine, pe tine, pe tine... te urasc!
nu te vreau azi.
<< nu ma vrei azi, nu ma vrei azi?>>
imi spuse ea razand
nu ma vrei azi, nu ma vrei azi
s-a ridicat usor, avea un umar gol
si zambetul amar:
<<baiete esti prost iar eu nu sunt o curva pe-un trotuar!>>
nu ma vrei azi, nu ma vrei azi...
nu te vreau azi, nimic mai usor
nu ma vrei azi, nu te vreau azi
eu voi pleca-n curand, ramai cu mine-n gand
e lapte-n frigider, iar banii, ciorapii si sapca ta-s pe calorifer.
<<te-am iubit mai... te iubeam...
te-am iubit... fraiere>>
<<ne vedem joi, ne vedem joi!>> am uralt dupa ea,
vreau sa vii joi, vreau sa vii joi
alerg descult pe hol, dar holul este gol,
un paharel de vin, ma uit cine e, vecinul meu Dan, de la mezanin:
<<au trecut ani... au trecut ani si viata s-a schimbat
mi-am luat si eu nevasta, urata si cam proasta,
am doi copii cu ea si-i feresc cat pot de mult de soacra mea>>
au trecut ani, au trecut ani si viata s-a schimbat
au trecut ani, au trecut ani,
ma duc mereu pe hol, dar holul este gol
nu-i lapte-n frigider, iar banii, ciorapii si sapca ta, nu-s pe calorifer
au trecut ani... nu-s pe calorifer
au trecut ani, am fost un fraier
au trecut ani, nu-s pe calorifer
am fost un mare, mare fraier
au trecut ani.................. au trecut ani...."
(vama veche - nu am chef azi)
(02 X 2002, 18:05) ti s-a intamplat vreodata sa ratacesti noapte prin padure? dupa mine,
acesta e cel mai groaznic cosmar. cosmarul devine interesant cand adaugi 3 prieteni
iar noaptea cu pricina este chiar dupa halloween. pentru senzatii tari adaugati
coloana sonora a serialului Twin Peaks.
ma bucur ca am aflat de ce e acel bar este clubul presei dar acum ma confrunt cu
o alta intrebare: irish pub, the office? care dintre ele? amandoua?
"e-asa departe de noi... asa departe de noi,
incat lumina inloc sa vina, merge inapoi...
incat lumina inloc sa vina, merge inapoi.
suntem asa departe de voi... suntem asa departe de voi,
incat credinta noastra, nu se vede in noi...
incat credinta noastra, nu se vede in noi.
fug sa ma regasesc si nu ma-ntalnesc...
fug sa ma regasesc si nu ma-ntalnesc.
doamne oare de ce mi-e bine, cand sunt departe de mine?
doamne oare de ce mi-e bine, cand eu... sunt departe de mine..."
(ada milea - departe de mine)
(08 X 2002, 13:35) nu stiu de ce pun versurile astea. poate dintr-o plictiseala acuta,
poate ca-mi place sau poate "din lipsa de ocupatie", asa cum imi scria cineva zilele
trecute. eu sunt impacat: scriu absolut orice vreau eu si nu oblig pe nimeni sa
citeasca. daca cineva are impresia ca poate face mai mult si mai bine, bravo lui.
nu incerc sa pacalesc pe nimeni, aceasta pagina este, in mare, despre mine si da,
probabil a fost facuta din lipsa de ocupatie, e asta o problema?
dar sa lasam asta deocamdata... am ramas fara tigari.
am fost zilele trecute la treatu si am avut ghinionul de a asista la piesa intr-o
sala aproape plina. de ce spun "ghinionul"? ei bine, pentru ca spectatorii erau
in marea lor majoritate elevi si tineri si ca si cum asta nu ar fi fost destul, era prezenta
si o doamna invatatoare insotita de un card de copii obraznici si galagiosi.
bineinteles ca am asistat la fluieraturi si ovatii de haimanale la ridicarea cortinei,
la rasete isterice multa galagie si nesimtire (apropos, mie nu-mi plac copiii, mai ales
grupurile de copii). ar trebui sa ii tina inchisi undeva pana se maturizeaza.
da, stiu ca "si eu am fost copil" si ca "nici mie nu mi-ar placea" s.a.m.d dar
pana cand?!... pana cand voi avea si eu unul probabil :)
sa ne mai descretim fruntile putin :) un zambet larg si continuam...
tocmai a trecut Adi pe la mine si asta imi aduce aminte de o intamplare cu o
umbrela pe care nu vreau sa o mentionez acum dar pe baza careia as putea
sa scriu cateva randuri bune. acesta este doar un avertisment Adi :)
sunt prea rau si prea acid? poate ca ar fi mai bine sa scriu despre floricele si
fluturasi, despre fetite si baietei dar atunci care ar mai fi farmecul? e si asta
o cale de a scapa de stresul cotidian, cel putin pentru mine.
dupa un scurt moment de respiro, timp in care am recitit un numar al revistei
"Pauza mare" m-am intors cu ganduri mai bune si mai pasnice zic eu.
sa ne amintim de perioada liceului? taramul acela mirific caruia multi dintre noi
ii duc dorul? adevarul e ca am avut parte in acei ani de o viata de vis. lasand
la o parte certurile cu ai mei, notele proaste, stresul zilnic, mersul la scoala pe
ora 7 (ceea ce probabil a sporit frumusetea acelor ani) raman prietenii care inca
mai exista, raman amintiri de neuitat si multe, multe clipe frumoase.
acestea toate au trecut si acum privim spre un viitor care nu promite prea multe
dar care poate se va dovedi a fi mai mult decat ne-am fi imaginat vreodata...
o licarire de optimism intr-o mare de intuneric, asa inchei astazi.
ceva mai tarziu si putin mai melancolic:
"Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus,magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.
O,de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.
Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare...
(Mihai Beniuc - ultima scrisoare
<<in interpretarea lui Florian Pittis>>)
(22 XI 2002, 17:00) A trecut ceva timp si m-am gandit sa iti mai dau ceva sa "rontai", asa, in caz de
plictiseala majora. Cred ca nu am sa incep sa povestesc "ce s-a mai intamplat" pentru ca nu ar avea
rost, ori s-au intamplat prea multe, ori nu s-a intamplat nimic, ori pur si simplu nu am chef.
si atunci despre ce vorbim? despre faptul ca lumea e dominata de femei? despre nervii mei?
despre realizarile mele? nu. se pare ca am ramas fara subiecte de discutie.
mergeam deunazi pe strada, injurand (in gand), asa cum fac de obicei, cu gandul in cele patru zari,
si brusc am simtit ca mi-e foame... tocmai veneam de la munca, e logic (ca injuram). m-am
oprit la o brutarie unde stiam ca fac cornuri cu mac foarte bune. am intrat si spre marea mea
dezamagire am vazut vitrina goala, parca se naruise cerul, simteam ca ultima bucurie ce-mi
ramasese pe ziua respectiva imi era furata cu nesimtire. sunt sigur ca mai toti cunoastem acest
sentiment. intr-un sfarsit, dupa o lunga introspectie si cu jumatate de gura am indraznit
sa intreb: "-nu aveti cornuri cu mac, nu-i asa?" "-ba da", veni raspunsul prompt. in acel moment
figura acelei femei pe care in mod normal as fi considerat-o cel mult neinteresanta a capatat in
ochii mei o stralucire angelica. credeam ca mai bine de atat nu se poate, si nu mica mi-a
fost mirarea cand femeia cu stralucire angelica s-a intors cu patru cornuri aburinde. am platit
bucuros 10 000 de lei si am iesit. cu mainile tremurande am desfacut ambalajul (o banala
bucata de hartie) si hapsan am insfacat primul corn. senzatia ce a urmat e de nedescris, tot
ceea ce pot sa spun e ca in 20 de metri am dat gata primul corn si am ramas fara suflare.
au urmat apoi, unul cate unul si celelalte, pana la ultimul intr-un delir din care m-am trezit
doar cand, pierzandu-mi obiectul muncii, am ridicat ochii si am privit prima fatza idioata ce mi-a
aparut in cale. de aici incolo lucrurile au decurs monoton si plictisitor, adica in mod normal.
ar mai fi de spus cate ceva dar tocmai mi-am dat seama ca trebuia sa fiu undeva deja,
asa ca o vom lasa pe alta data.
(25 XI 2002, 16:12) Cineva a zis odata:
Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani.
Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut vreodata sa suferi.
Danseaza ca si cand nimeni nu te vede.
Canta de parca nu te-ar auzi nimeni.
Traieste ca si cand Paradisul ar fi pe pamant.
probabil ca avea dreptate, cel putin teoretic.
(28 XI 2002, 14:28) Am fost din nou la teatru, de data aceasta nu am mai fost stresat de
copii, din simplul motiv ca acestia lipseau... ce lume minunata ar fi fara ei, sa ne nastem mari,
asta e! singura mea salvare. dar nu despre asta vroiam sa scriu.
dupa cum spuneam, am fost la teatru, se aniversau 40 de ani de la infiintare. a fost frumos,
"spectacolul" desi putin cam lung. una peste alta, am privit, am ascultat, am mai ras din
cand in cand, m-au trecut fiori si la sfarsit am baut o bere (daca as fi vrut sa fiu snob as fi
baut un pahar de vin, chiar daca nu mi-ar fi cazut bine, dar nu am fost... de data asta nu)
doua motive m-au impins ieri spre teatru: unul dintre ele era faptul ca Moni avea un dans
in cadrul programului, iar celalalt era legat de venirea actorului Tudor Chirila. din aceste doua
"evenimente" n-am avut parte de nici unul: dansul a fost amanat pana cand a fost prea
tarziu, iar Tudor Chirila era un actor targumuresean. cu toate astea a fost frumos.
printr-o intamplare fericita a fost si Marius.
m-am luat cu vorba si am uitat ce vroiam sa mai scriu.
am vazut site-ul lui andrei gheorghe si chiar mi-a placut.
maine probabil am sa iti povestesc cum a fost la piesa la care ma duc in seara asta (mai am o
invitatie si am de gand sa profit)
am primit si cateva pareri, adica s-au semnat cativa in "cartea de oaspeti".
in rest nimic... gata.
(29 XI 2002, 16:30) Sa asist la prostia celor multi si sa nu pot face nimic. mi se intampla foarte
des si este unul dintre cosmarurile mele. am intrat astazi pe forumul lui andrei gheorghe si
m-am lovit din nou de stupiditate, de data asta putin mai cizelata (cu cuvinte mai bine gandite
si asezate in propozitii, fraze, en fin cat de cat o stupiditate cat de cat coerenta daca ii pot
spune asa). o turma de imbecili si imbecile se certau pe topicul "vama veche". argumente pro
si contra (mai mult contra), pagini intregi de ineptii si multa, foarte multa vorbarie (goala). si
toate astea pentru ce? pentru ca unuia ii place si celuilalt nu.
de ce nu inteleg idiotii astia ca daca mie, de exemplu, imi place vama veche nu ma poate
convinge nimeni ca nu e asa, ca de fapt vama veche e o insiruire de cuvinte goale si ca
asta nu e muzica, chiar daca ar fi asa. toti stiu asta dar nici unul nu se conformeaza. de ce?
de idioti ce sunt, de asta!
la fel s-a intamplat si cu manelele, doar ca acolo idiotii au fost mai sus pe scara ierarhica.
am ajuns din nou sa-mi bat capul cu prostia altora.
daca ai impresia ca asta e un act de grandomanie, ca ma dau rotund te inseli. parerea mea
despre mine nu e tocmai idilica. de multe ori ma aflu in imposibilitatea de a ma exprima
si poate tocmai de aceea admir oamenii care se poate exprima coerent fara nici cel mai mic efort.
am uitat sa iti spun ca am fost si aseara la teatru. decor minunat, actori talentati dar
lipsea ceva, inca nu mi-am dat seama ce... poate maine.
metode de manipulare - citeste si poate inveti ceva. daca functioneaza spune-mi si mie.
"there's nothing funny left to say"
|
